Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor - află mai multe.
4
Haiganu. Fluviul șoaptelor
de Marian Coman


Când, într-o iarnă năpraznică, Zourazi, copilul prin vinele căruia curge sângele sacru al magilor, fuge din temnița căpcăunului Dekibalos pentru a întâlni un zeu aruncat pe pământ, lumea întreagă prinde a se schimba! Romanul este prima parte dintr-o trilogie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume.


Anul publicării: 2015
ISBN97860693640
Seria: Haiganu
Format: hârtie
Pagini: 256
Volum: 1
Categorie: roman
Subiect: ficțiune
Editura: HAC!BD


 recomandată la 20 Octombrie 2017 de Georgiana | 4 comentarii

 
 
Georgiana 1 points posted 20 Octombrie 2017, 15:50

„Ceea ce îmi place cel mai mult la Fluviul șoaptelor și la întregul concept al seriei Haiganu este partea de reinterpretare, de creare a unui univers coerent pe baza unor elemente deja existente, bine stabilite. Romanul spune povestea lui Ochilă, prietenul lui Harap-Alb, care a devenit Haiganu, Zeul Osândit. Tot în acest roman a fost strecurată și istoria cerbului cu privirea ucigătoare pe care fiul lui Verde Împărat va trebui să-l ucidă la porunca spânului (care, apropo, e chiar Moroianu). Îmi place enorm de mult felul în care pe baza basmului s-a construit un întreg univers Fantasy de sine stătător, care integrează atât de bine și de frumos elementele poveștii lui Creangă.” ~ jurnalul-unei-cititoare.ro/blog/2017/10/blogosfera-sf-f-haiganu-fluviul-soaptelor

Dionis 0 points posted 11 Februarie 2018, 11:39

"Este prima dată când scriu despre două titluri deodată în cadrul Blogosferei SF&F. Privind retrospectiv, a fost o decizie bună. Fluviul Șoaptelor se termină oarecum atipic, pentru că nu există un final cu adevărat culminant. Nu știu cum au rezistat alții în intervalul scurs dintre cele două volume (2015-2017), dar eu m-aș fi enervat teribil. Din fericire, le-am achiziționat pe amândouă în același timp, așa că lectura a mers unsă." ~ assassincg.wordpress.com/2017/10/18/blogosfera-sff-marian-coman-haiganu-fluviul-soaptelor-si-haiganu-furia-oarba

Dionis 0 points posted 11 Februarie 2018, 11:41

"Marian Coman a reușit performanța de a crea un fantasy coerent și închegat pe care l-am simțit complet autentic, onest, un fantasy care își asumă originile carpato-danubiano-pontice, scoțând tot ce pot da ele mai bun. Universul lui, având și avantajul unor hărți și ilustrații de excepție, poate sta în picioare fără nici o rușine alături de orice alt univers anglo-saxon vreți, nu cred că e cu nimic mai prejos de acestea." ~ www.iuliaalbota.ro/blogosfera-sff-haiganu-fluviul-soaptelor-marian-coman

Dionis 0 points posted 11 Februarie 2018, 11:41

"Mi-a plăcut cum a construit Marian Coman lumea acestui roman. Este solidă și credibilă. Îl ajută și faptul că se pricepe să facă descrieri. Nu este bombastic din punctul meu de vedere și nici nu se pierde printre zeci de amănunte și detalii. Ceea ce am apreciat. La asta contribuie și ilustrațiile cărții, care sunt bine făcute (părere personală dar absolut neprofesională). Nu am identificat erori de logică internă, dar nici nu pot să spun că le-am căutat." ~ cumintealasf.wordpress.com/2017/10/18/haiganu-fluviul-soaptelor-marian-coman