Noaptea, Ochiul Observatorului nu remarcă nimic deosebit. Dar ziua, el vede (calm, detașat și obiectiv ca întotdeauna) cum crește numărul copiilor bolnavi de (acum neobișnuită) astenie de primăvară, vede cum încep să se îmbolnăvească de astenie de primăvară și adulții; în fine, vede cu durere (metafizic vorbind) cum încep să moară copilașii (și, în scurt timp, și adulții) de această astenie de primăvară. Medicii sunt neputincioși: și ei, și familiile lor, s-au îmbolnăvit și au murit. Începem să ne impacientăm: Ochiul Observatorului ne redă, în mijlocul unei naturi nuntind plină de fast, un alt fel de nuntă - nunta dintre pământul germinativ și victimele sale.